Prim-ministrul Chiril Gaburici a solicitat astăzi Ministerului Finanțelor și Serviciului Fiscal de Stat simplificarea procedurii de restituire a Taxei pe Valoare Adăugată (TVA). Simplificarea va fi aplicabilă doar agenților economici ce utilizează sistemul informațional de evidență a facturilor electronice (e-Factura) și constă în reducerea termenului în care taxa este restituită (de la 30 zile până la 10 zile) și eliminarea procedurii de efectuare a controlului fiscal cameral. Noile reglementări urmează să fie prezentate Guvernului spre aprobare până în data de 15 mai 2015.
Optimizarea este posibilă datorită aplicării instrumentelor de guvernare electronică atât în cadrul autorităților publice, cât și în cadrul companiilor plătitoare de TVA. Astfel, Inspectoratului Fiscal are posibilitatea să vizualizeze centralizat și în timp real toată informația privind facturile emise și semnate prin intermediul sistemului e-Factura. Accesul Serviciului Fiscal la informația fiscală în format electronic prin intermediul sistemului e-Factura exclude necesitatea efectuării controlului fiscal cameral.
Potrivit Secretariatului Consiliului Economic al Prim-ministrului, optimizarea procesului de restituire a TVA va reduce povara fiscală de administrare a unei afacerii, și nu în ultimul rînd, agenții economici vor fi stimulați să utilizeze sistemul e-Factura. În rezultat, activitatea fiscală va deveni mai transparentă și vor scădea costurile administrative ale statului pentru procesarea cererilor de restituire a TVA.
În prezent, în Republica Moldova sunt înregistrați circa 25 mii de plătitori de TVA, dintre care 4,3 mii utilizează sistemul e-Factura.
Una din cele mai frecvente solicitări din partea mediului de afaceri, venită în adresa Secretariatului Consiliului Economic al Prim-ministrului ține de restituirea TVA. Opinia agenților economici este că termenii de restituire ar putea fi mai restrânși, iar procedura – mai simplă. La moment, restituirea sumei TVA se efectuează în termen ce nu depăşeşte 30 de zile de la data depunerii cererii. Din acest termen 12 zile sînt destinate pentru efectuarea controlului fiscal cameral şi adoptarea deciziei de restituire a sumei TVA, iar celelalte 18 zile sînt destinate pentru efectuarea restituirii efective a sumei TVA.
Dina Roșca