Nouă tineri din raionul Ialoveni au fost premiați cu diplome de locul I, II, III și mențiune în cadrul concursului de desen consacrat Zilei Planetei Pământ „Redu, refolosește, reciclează – Un mediu curat pentru generațiile viitoare”, organizat de Asociația Obștească EcoContact, în parteneriat cu Ministerul Mediului și Direcțiile raionale de educație, în cadrul proiectului „O justiție verde pentru un mediu protejat și comunități durabile în Republica Moldova”, finanțat de Suedia.
Astfel, la 24 aprilie curent, în Sala mică a Consiliului raional Ialoveni celor nouă tineri din raionul Ialoveni le-au fost înmânate diplomele în cadrul unui eveniment festiv, la care a participat și conducerea raionului Ialoveni – președinta raionului, Natalia Eremia, și vicepreședintele Eugeniu Secrieru.
Natalia Eremia a venit cu un mesaj de susținere către toți tinerii, care s-au implicat în cadrul concursului, iar premianților le-a mulțumit pentru efortul și dedicația depusă în conștientizarea necesității de a fi mai prietenoși cu mediul.
Tinerii din raionul Ialoveni au ocupat următoarele locuri:
Locul I:
- Qayumova Aisa – s. Țipala, r. Ialoveni
- Bivol Alexandrina – s. Costești, r. Ialoveni
Locul II:
- Tataru Cristina – s. Costești, r. Ialoveni
- Saponari Magdalena – s. Costești, r. Ialoveni
Locul III:
- Caproș Andreea – s. Văsieni, r. Ialoveni
- Stanislav Bursuc – s. Molești, r. Ialoveni
Mențiuni:
- Dabija Marius – s. Văsieni, r. Ialoveni
- Talpă Iuliana – s. Ulmu, r, Ialoveni
- Vutcarău Felicia – or. Ialoveni
Precizăm că, la concursul de desen consacrat Zilei Planetei Pământ „Redu, refolosește, reciclează – Un mediu curat pentru generațiile viitoare” au participat 418 tineri din 62 de instituții de învățământ, elevi ai claselor gimnaziale și liceale din municipiul Bălți, raioanele Fălești, Hâncești, Ialoveni, Ștefan Vodă, Căușeni, Cahul.
Concursul a avut drept scop sensibilizarea societății privind problemele de mediu existente la nivel local și național, precum și creșterea gradului de conștientizare a importanței prevenirii, reducerii, sortării și reciclării deșeurilor. Participanții au avut oportunitatea să-și ilustreze viziunea în cadrul a două tematic: probleme principale de mediu a comunității mele și redu, sortează, refolosește, reciclează pentru un mediu mai curat.
Activitatea dată face parte din sarcina platformelor locale de mediu create în municipiul Bălți, raioanele Fălești, Hâncești, Ialoveni, Ștefan Vodă, Căușeni și Cahul, în baza Ordinului Ministrului Mediului nr. 161 din 29 septembrie 2023, scopul fiind stabilirea diverselor forme de colaborare cu parteneri în vederea prevenirii și atenuării daunelor aduse mediului și implementarea legislației de mediu la nivel local.