În cadrul ședinței Comisiei pentru Situații Excepționale din 27.02.2023 au fost operate unele modificări ce prevăd vânătoarea pe terenurile deschise. Potrivit documentului continuă perioada de vânătoare inclusiv pe terenurile deschise în afara fondului forestier, la speciile de interes cinegetic, în limitele cotei de recoltare aprobate de sezonul de vânătoare 2022-2023 și conform perioadelor de vânătoare stabilite în anexa la Legea vânătorii și fondului cinegetic.
Prin dispoziția respectivă s-a dispus interzicea tragerii și aflarea cu arma încărcată la o distanță mai mică de 5 km de la frontiera de stat cu Ucraina, la o distanță mai mică de 300 m de la periferia oricăror altor localități și la o distanță mai mică de 1 km de la unitățile militare, centrele de instruire ale Armatei Naționale și obiectivele strategice (Aeroportul Internațional Chișinău, Aeroportul Internațional Mărculești, Aeroportul Internațional Bălți și Aeroportul Internațional Cahul), cu excepția vânatului vulpilor și șacalilor pentru care limita este de 1 km. Potrivit prevederilor, în intervalul 1 iunie – 31 martie cota de recoltare a acestora este nelimitată.
Ministerul Mediului și Agenția ”Moldsilva” urmează ca în colaborare cu Asociațiile de vânători și APL – urile să informeze cetățenii despre modificările operate. Poliția recomandă participanților la vânătoare să respecte cu strictețe regulile de comportament și de securitate în timpul aflării la vânătoare de port și folosire a armei în corespundere cu prevederile legii 130/2012 cu privire la ,,Regimul armelor și munițiilor cu destinație civilă”.
Reamintim că dispozițiile Comisiei pentru Situații Excepționale a Republicii Moldova sunt obligatorii și executorii pentru conducătorii autorităților administrației publice centrale și locale, ai agenților economici, ai instituțiilor publice, precum și pentru cetățenii și alte persoane aflate pe teritoriul Republicii Moldova.