Sporul salarial pentru cadrele didactice din învățămîntul general va fi acordat în baza rezultatelor evaluării performanțelor profesionale. Noile reguli de evaluare sunt prevăzute în metodologia aprobată de Ministerul Educației și Cercetării.
Documentul vizează toate cadrele didactice, psihologii școlari, psihopedagogii, directorii de școli primare, gimnazii și licee și are drept scop asigurarea transparenței și corectitudinii procesului de evaluare a performanțelor profesionale.
Metodologia conține prevederi care permit autoevaluarea personalului didactic, în baza unor indicatori de performanță, ce indică și măsoară gradul de implicare în diverse activități didactice suplimentare. Totodată, aceasta descrie condițiile de acordare diferențiată pentru fiecare angajat/ angajată a sporului de performanță din valoarea totală planificată/alocată pentru calcularea mijloacelor financiare aferente sporului de performanță. Pentru plata sporurilor salariale instituțiile vor acorda în total 10% din suma anuală a salariilor de bază.
Documentul prevede că sporul de performanță se va calcula inclusiv pentru membrii echipei manageriale cu funcții didactice precum și pentru personalul didactic care activează prin cumul intern și extern.
Un alt element de noutate este că evaluarea se va realiza semestrial și nu trimestrial cum era până acum, reglementare ce se încadrează în politicile de debirocratizare anunțate de către Ministerul Educației și Cercetării.
Noua Metodologie de evaluare a performanțelor individuale ale personalului didactic din instituțiile de învățământ primar și secundar în vederea stabilirii sporului pentru performanța individuală urmează a fi pusă în aplicare începând cu 1 septembrie 2023.
Ordinul ministrului Educației și Cercetării, Dan Perciun, privind aprobarea metodologiei poate fi accesat aici.