
Într-o atmosferă de profundă emoție și aleasă prețuire, în cadrul evenimentului aniversar dedicat celor 80 de ani ai marelui actor Nicolae Darie, desfășurat la Teatrul Național „Mihai Eminescu”, a avut loc ceremonia de înmânare a diplomei de Cetățean de Onoare al raionului Ungheni.
Distincția a fost oferită de vicepreședinta raionului Ungheni, Dorina Gîrbea, în semn de înaltă apreciere pentru contribuția excepțională a actorului la dezvoltarea și promovarea culturii naționale, pentru cariera sa scenică și cinematografică remarcabilă, precum și pentru devotamentul față de valorile spirituale și identitare ale neamului.
Originar din satul Blindești, raionul Ungheni, Nicolae Darie este una dintre personalitățile emblematice ale artei teatrale din Republica Moldova. Absolvent al Institutului Unional de Artă Teatrală „Lunacearski” din Moscova, promoția 1969, actorul activează de peste cinci decenii în trupa Teatrului Național „Mihai Eminescu”, unde a interpretat peste o sută de roluri, devenind un reper pentru generații întregi de spectatori și discipoli.
Evenimentul aniversar, intitulat „Omul și timpul său – Nicolae Darie în dialog cu spectatorii”, a reunit colegi de scenă, discipoli, oameni de cultură și iubitori ai teatrului. Momentele de recital actoricesc s-au împletit armonios cu evocări, materiale documentare și mesaje de felicitare, conturând portretul unui artist al generației de aur.




















