Agenția de Dezvoltare Regională SUD a publicat anunțul privind inițierea achizițiilor publice de reabilitare și modernizare a sistemului de iluminat stradal în cadrul proiectului de execuție „Renovarea sistemului de iluminat public stradal și construcția unei rețele inteligente integre în mun. Cahul”.
Proiectul este implementat în cadrul „Programului Național orașe-poli de creștere”, finanțat din Fondul Național pentru Dezvoltare Regională și Locală (FNDRL) – 46.58 mln lei (87,0 %) și Contribuția Primăriei municipiului Cahul – 6.96 mln lei (13,0 %).
Beneficiari vor fi circa 40 000 cetățeni, iar un obiectiv important în acest sens constituie reducerea consumului de energie electrică prin instalare a cca 3000 corpuri de iluminat LED performante. 87,6 km de rețele de cablu de iluminare stradală vor fi modernizate, iar proiectul va asigura cale sigură de acces inclusiv pentru cele 46 de sectoare de străzi neiluminate.
Valoarea totală fără TVA a proiectului este de 43 874 325 lei, iar caietul de sarcini și documentația aferentă achiziției poate fi consultată https://achizitii.md/ro/public/tender/21152946/lot/11741649/.
Perioada de depunere a ofertelor este 26 ianuarie 2024, 16:00 – 6 februarie 2024, 16:00, perioadă în care ADR va răspunde la clarificări de la agenții economici cointeresați. Criteriul de atribuire pentru licitația dată este „cel mai mic preț”. Durata contractului este până la 30 decembrie 2024.
Precizăm că conform Programului Național de dezvoltare a orașelor-poli de creștere în Republica Moldova (2021 – 2027), beneficiarii sunt municipiile orașe – poli de creștere: Edineț, Soroca, Ungheni, Orhei, Cahul, Comrat și zonele lor rurale adiacente.