
Pe 26 februarie 2025, la sediul companiei EV Point Parking Systems, a avut loc o întâlnire de lucru între reprezentanții Primăriei municipiului Bălți și specialiștii companiei, având ca temă organizarea și gestionarea parcărilor publice cu plată în municipiu.
Din partea Primăriei municipiului Bălți au participat:
- Veaceslav Fusu – Șeful Direcției proprietate municipală și relații funciare
- Aliona Moraru – Specialist principal al Direcției proprietate municipală și relații funciare
- Ivan Macovschii – Șef interimar, arhitect-șef al Direcției arhitectură și urbanism
În cadrul întâlnirii, EV Point Parking Systems, în calitate de expert în domeniul parcărilor cu plată, a prezentat modele moderne de administrare și monitorizare a acestor spații și a oferit suport consultativ în toate etapele de implementare a proiectului.
Discuțiile au vizat etapele inițiale ale proiectului, care includ:
- Formarea unui grup de lucru cu specialiști în domeniul tehnic, IT și juridic
- Elaborarea unui regulament municipal privind funcționarea parcărilor publice cu plată
- Crearea unui plan de dezvoltare etapizat, care presupune amenajarea parcărilor existente și dezvoltarea ulterioară a unor parcări supraetajate și a sistemului de „on-street parking” – parcări cu plată pe marginea drumului, conform practicilor europene.
EV Point Parking Systems și-a exprimat disponibilitatea de a sprijini Primăria municipiului Bălți prin expertiză tehnică și consultativă, inclusiv în elaborarea documentației necesare pentru desfășurarea unei licitații transparente.
Municipalitatea își propune ca acest proiect să contribuie la modernizarea infrastructurii urbane, fluidizarea traficului și îmbunătățirea condițiilor de parcare pentru locuitori și vizitatori.