S.A. „Moldovagaz” anunță că, în pofida faptului că la ziua de astăzi sistemul de transport gaze naturale al Republicii Moldova funcționează la parametrii de presiune apropiate de cele critice, va fi asigurată în continuare aprovizionarea cu gaze a tuturor consumatorilor din țară, transmite PROVINCIAL.
S.A. „Moldovagaz” reamintește că în istoria Republicii Moldova au existat deja perioade, în care presiunea gazului în sistem a fost mult mai scăzută, decât în prezent.
„Cu toate acestea, atunci s-a făcut față situației, la fel va fi și acum. Asigurăm consumatorii țării că situația dificilă cu aprovizionarea cu gaze va fi depășită”, spune administrația „Moldovagaz”.
Totodată, întreprinderile din grupul „Moldovagaz”, inclusiv operatorul sistemului de transport gaze, vor lucra în coordonare cu Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, iar pe perioada Stării de Urgență vor acționa în concordanță cu situația și deciziile Comisiei pentru Situații de Urgență.
Cristina Parfeni