Două căprioare au fost accidentate mortal pe traseul Chişinău-Giurgiuleşti, iar urmele acestei infracţiuni, fără vreo justificare, au fost descoperite de angajaţii Întreprinderii Silvo-Cinegetice „SIL Răzeni”.
“De ce afirmăm, ipotetic, pentru că este vorba despre infracţiune şi de modul barbar în care s-a procedat? Deoarece consecinţele acestei (sau acestor) lovituri s-au soldat cu urmări despre care specialiştii în materie spun că nu pot fi catalogate doar neatenţie sau simplă nerespectare a regulilor de deplasare pe un asemenea traseu”, spune “Moldsilva”.
Astfel, în urma apelului la Serviciu 112, efectuat de către silvicultorii de la Răzeni, la faţa locului, pentru stabilirea circumstanţelor, s-au deplasat colaboratorii IP Ialoveni şi specialiştii ANSA.
“Gradul de vinovăţie, capacitatea de evita acest impact fatal dublu şi posibilitatea de atragere la răspundere a făptaşului se vor stabili pe parcursul investigaţiilor, dar aspectul tragic este că fauna Republicii Moldova a fost prejudiciată de două exemplare de animale din patrimoniul pădurile noastre,” adaugă agenția.
Agenţia „Moldsilva” intervine, repetat, cu rugămintea către şoferi să adapteze viteza de deplasare pe traseele naţionale, astfel încât să evite asemenea consecinţe nefaste în sectoarele cu fond forestier.