SA „Moldovagaz” informează consumatorii săi noncasnici despre finalizarea procesului de facturare a gazelor naturale furnizate în luna iunie 2022, informează PROVINCIAL.
Totodată, „Moldovagaz” atenționează consumatorii finali despre necesitatea de a achita integral plata datorată pentru gazele naturale consumate în termenul stabilit în factura de plată.
În context, termenul-limită de plată a facturii pentru gazele naturale furnizate consumatorilor noncasnici în luna iunie curent este data de 15 iulie 2022.
„Astfel, în scopul asigurării furnizării continue și fiabile a gazelor naturale consumatorilor finali din Republica Moldova, condiționată de executarea corespunzătoare de către SA „Moldovagaz” a obligațiilor pecuniare asumate față de SAP „Gazprom”, solicităm consumatorilor noncasnici să efectueze plata datorată la termenul de scadență pentru consumul curent de gaze naturale”, spune „Moldovagaz”.