
Ministerul Muncii și Protecției Sociale (MMPS) a venit cu precizări în privința cazului de la Hâncesti, menționând că, în prezent, specialiștii din asistența socială sunt implicați în gestionarea situației, iar copiii sunt monitorizați de autoritățile competente, pentru a se asigura că primesc protecția și sprijinul necesar în această perioadă dificilă. Familia nu s-a aflat anterior în evidența autorităților ca familie aflată în situație de risc, informează PROVINCIAL.
Ministerul îndeamnă toate femeile și fetele care se confruntă cu situații de violență sau se simt în pericol să apeleze la Serviciul Telefonul de Încredere pentru Femei și Fete – 0 8008 8008, serviciu finanțat de Ministerul Muncii și Protecției Sociale. Apelurile sunt gratuite, confidențiale și anonime, disponibile non-stop pe întreg teritoriul Republicii Moldova, atât de pe telefonia fixă, cât și mobilă.
Victimele pot primi sprijin emoțional, consiliere psihologică și îndrumare juridică, iar specialiștii serviciului pot face referire și către adăposturile pentru victimele violenței în familie, unde femeile pot beneficia de cazare sigură, suport psihosocial și asistență juridică de urgență.
Serviciul poate fi accesat și din străinătate, inclusiv prin intermediul paginii de Facebook Telefonul de Încredere pentru Femei și Fete – 0 8008 8008 sau la numărul +373 22 240 624.



















