Mitropolitul Vladimir însoțit de Prot. mitr. Vadim Cheibaș, secretarul Mitropoliei Moldovei, a efectuat o vizită la Mănăstirea „Sf. Mare Mucenic Gheorghe” din s. Suruceni, r. Ialoveni, informează Provincial.
Potrivit unui comunicat al Mitropoliei, scopul vizitei este noua raclă (sicriu/ladă) a moaștelor Episcopului Dionisie Erhan, confecționată de obștea monahală de la Suruceni.
Racla cu trupul neputrezit al ierarhului a fost așezată spre închinare în noua biserică de iarnă a mănăstirii, alături de alte sfințenii.
De menționat că, anul acesta, la 10 iulie, ca urmare a lucrărilor de consolidare a cavoului aflat lângă Biserica „Sf. Mare Mucenic Gheorghe” a Mănăstirii Suruceni, au fost descoperite moaștele Episcopului Dionisie.
Episcopul Dionisie este una din cele mai importante personalități basarabene, care a marcat epoca sa prin slujirea lui Dumnezeu și lucrarea misionară în prima jumătate a secolului trecut.
Dina Roșca