Minuni se întâmplă! Proiectul imobiliar „Palmieri şi stele” din capitală – readus la viaţă, iar circa 600 de familii îşi vor primi apartamentele!
Proiectul imobiliar „Palmieri şi stele” de pe strada Ginta Latină din sectorul Ciocana al capitalei a fost readus la viaţă, când nimeni nu mai credea că acele circa 600 de familii, care urmează să locuiască acolo, îşi vor primi apartamentele. Proiectul a demarat în 2007 şi la început parcă mergea bine. Primele semne că ceva nu e în regulă au apărut în 2014, iar deja în 2015 a fost declarată insolvenţa.
Chiar dacă în 2016 a fost aprobat un plan de restructurare, prea puţini credeau că situaţia mai poate fi salvată. Primele speranţe au apărut abia în 2017, când a fost numit în funcţie un nou administrator de insolvenţă – Ruslan Vasiliev.
Noul administrator a venit cu un plan bine structurat de salvare a proiectului imobiliar şi a întreprins din start mai multe acţiuni energice, care vorbeau despre determinarea sa de a duce la un final fericit cel mai mare proiect imobiliar aflat în insolvenţă. În 2018, Ruslan Vasiliev depune actele necesare la Primărie, dar şi se adresează în instanţa de judecată pentru a obţine autorizaţia de finisare a lucrărilor de construcţie. În 2019, el obţine legalizarea celui de-al doilea bloc de locuinţe din cadrul complexului, care până la acea etapă era nimic altceva decât o construcţie ilegală. La moment, la Primăria municipiului Chişinău se află cererea de obţinere a superficiei şi actelor permisive pentru efectuarea lucrărilor de finisare a blocului doi, conform planului actualizat propus de administrator. În 2020 obţine superficia pentru teren prin intermediul Consiliului Municipal Chişinău, iar în 2021 – însuşi autorizaţia de finisare a lucrărilor pe companie („Galsam”). În decembrie 2023, Ruslan Vasiliev obţine decizia irevocabilă a instanţei de judecată şi, drept urmare, în februarie 2024 este convocată adunarea generală a creditorilor. Planul de restructurare propus de Ruslan Vasiliev este susţinut de 98% din participanţii la adunare, însă lucrările propriu-zise sunt demarate pe 25 aprilie, după ce, cu câteva zile mai devreme, administratorul a obţinut decizia finală a instanţei de judecată.
În toţi aceşti ani, în paralel cu eforturile de relansare a proiectului imobiliar, Ruslan Vasiliev a trebuit să ducă o luptă dură cu o asociaţie, care avea propriile interese legate de acest complex imobiliar. În final, însă, a reuşit să treacă peste toate piedicile şi să readucă proiectul la viaţă.
„Acum lucrările de finisare se fac conform graficului. Primele familii deja au primit cheile de la apartamentele pe care le aşteaptă de atâţia ani. Către luna octombrie, planificăm să finisăm integral lucrările la primul bloc şi astfel sute de familii îşi vor primi apartamentele. Sunt foarte mândru de ceea ce am reuşit să realizăm, pentru că aproape nimeni nu credea că acest proiect poate fi readus la viaţă, iar oamenilor să li se facă dreptate. Şi mai mândru mă simt când văd cum oamenii recapătă încrederea pe care o pierduseră anterior. Acum, ne contactează mulţi dintre cei plecaţi peste hotare, revin ca participanţi în proiect şi îşi aduc în ordine documentele ca în scurt timp să poată intra în posesia apartamentelor. Pe fir au intrat şi unele companii imobiliare, care vor să investească în apartamentele din acest complex locativ. Am demonstrat că, dacă munceşti cu dedicaţie, conştiincios, poţi face lucruri care până mai ieri păreau imposibile”, spune Ruslan Vasiliev.
Diana Popescu şi familia sa sunt printre primii care deja au primit cheile de la apartament. „Atunci când ne-am implicat în acest proiect imobiliar eram o familie tânără, iar acum deja copiii sunt mari. Am muncit mult şi, chiar dacă ne pierdusem speranţa şi am aşteptat atâţia ani, acum ne bucurăm că este rezultat. Suntem proprietari şi nu am pierdut banii investiţi. A fost o perioadă când eram disperaţi, apoi ne resemnasem – pusesem cruce pe acest proiect. Spuneam în glumă că am investit într-un monument istoric la Ciocana. Am recăpătat încrederea în luna aprilie a acestui an. Am văzut că lucrurile se mişcă – totul e serios. Acum am investit şi în al doilea apartament şi deja suntem mult mai siguri pe viitorul copiilor, care nu vor trebui să meargă pe aceeaşi cale ca şi noi”, susţine Diana Popescu.
Soacra lui Alex Tataru munceşte peste hotare şi la revenire în ţară urmează să intre din nou în apartamentul din care a fost dată afară în 2015, iar acum i-a fost restabilit dreptul de proprietate. „Soacra mea reuşise atunci să facă şi reparaţie în apartament, însă a fost dată afară. Nu credeam că va reuşi să-şi recapete vreodată apartamentul. Acum, când va reveni, va intra în propria casă, care e înregistrată oficial ca şi proprietate a sa. Este un final fericit – lucrurile bune se mai întâmplă”, spune Alex Tataru.
Readucerea la viaţă a celui mai mare proiect imobiliar aflat în insolvenţă, cu siguranţă, va contribui la sporirea încrederii în dezvoltatorii imobiliari, iar aceasta se va expune benefic asupra întregii pieţe a construcţiilor.