Vicepremierul Andrei Spînu, ministru al Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, a venit cu un mesaj de recunoștință în adresa cetățenilor, „pentru faptul că nu ați lăsat neputincioși mâinile în jos, ci ați depus eforturi pentru a consuma cu socoteală”, informează PROVINCIAL.
„În septembrie consumatorii casnici au reușit să reducă cu peste 30% consumul de gaz față de aceeași lună a anului trecut și vă mulțumesc pentru străduința și cumpătarea voastră. Vă rog să facem acest lucru și în continuare – să economism pe cât putem. Am încredere că putem. Este extrem de important și știu că înțelegeți foarte bine acest lucru.
Din păcate, moldovenii știu ce înseamnă ierni grele. Au auzit de la părinți și bunici și au simțit pe propria piele. Da, este nedrept ca moldovenii să treacă prin atâtea greutăți ani la rând, iar acum să fim afectați de crize pe care nu noi le-am provocat. Greutățile ne-au făcut de-a lungul timpului rezistenți și chibzuiți”, a declarat oficialul.
Vicepremierul a mai spus că fiecare dintre noi poate controla factura și de fiecare dintre noi depinde cum va arăta Republica Moldova după aceste timpuri complicate.
„Guvernul, Ministerul Muncii și Protecţiei Sociale al Republicii Moldova, va ajuta oamenii să treacă de această iarna anevoioasă prin compensații. Este responsabilitatea noastră a tuturor să ieșim cu capul sus din greutăți. Vă mulțumim!”, a conchis Andrei Spînu.