
Continuă seria de activități în cadrul campaniei de împădurire „Generația Pădurii”. Ministrul Mediului, Sergiu Lazarencu, a anunțat că oamenii au contribuit la plantarea unei păduri din 10 mii de plopi în cadrul inițiativei „Donează pentru un viitor mai verde”. Copacii au fost plantați pe nouă hectare de pădure, în satul Pîrîta, raionul Dubăsari.
Donațiile au fost făcute în rețeaua de magazine McDonald’s, iar astăzi aceste donații s-au transformat în puieți plantați. În total, de la lansarea campaniei, au fost efectuate peste 40 de mii de tranzacții, în urma cărora s-au adunat în jur de 400 de mii de lei.
„Moldova poate: copac cu copac, donație cu donație – am reușit să plantăm încă o pădure. Datorită fiecărui om care s-a implicat în campanie, astăzi, în satul Pîrîta, pe malul râului Nistru, prind rădăcini 10 mii de arbori sau 9 hectare de plopi. Acest exemplu demonstrează că Programul național de împădurire reușește să unească societatea și mediul privat într-un efort comun pentru o Moldovă mai sănătoasă”, a declarat ministrul Sergiu Lazarencu.
Totodată, ministrul Mediului a lansat un apel către agenții economici, societatea civilă și toți cetățenii să se alăture eforturilor de împădurire. În această primăvară, Ministerul Mediului își propune să planteze peste 8 milioane de puieți în toată țara pe o suprafață de 3.500 de hectare. Obiectivul face parte din Programul Național de Extindere și Reabilitare a Pădurilor (PNERP), care vizează împădurirea a 145.000 de hectare în următorii 10 ani, contribuind la o Moldovă mai verde și mai curată.