
Ministrul Mediului, Sergiu Lazarencu, a vizitat Ocolul Silvic Căpriana din raionul Strășeni și mai multe plantații tinere de 2, 5 și 12 ani care au o rată foarte bună de prindere, de peste 80%. Potrivit Ministerului Mediului, aceste suprafețe au fost regenerate artificial prin semănături directe cu ghindă de gorun, sub masiv. După semănarea ghindei, când au început să apară puieții din semințe, silvicultorii au început să elimine arborii maturi, în etape. Astfel, pe măsură ce puieții tineri creșteau, cei maturi erau îndepărtați pentru a crea condiții optime de dezvoltare pentru noile plante.
Lucrările silvotehnice sunt procese planificate, esențiale pentru sănătatea și regenerarea pădurilor. Eliminarea arborilor uscați sau bolnavi, rărirea strategică a unor suprafețe și alte măsuri de îngrijire contribuie la creșterea și dezvoltarea noilor generații de copaci. Pe lângă aceste lucrări, în Moldova se plantează din ce în ce mai mulți copaci, mai exact, acum la un copac tăiat astăzi sunt plantați alți 12 în loc.
De la lansarea Programului Național de Extindere și Reabilitare a Pădurilor, raionul Strășeni a alocat aproximativ 600 de hectare de terenuri pentru împădurire, dintre care aproape 400 de hectare au fost deja plantate.
Ministerul Mediului va continua să sprijine inițiativele de împădurire și va colabora cu silvicultorii și autoritățile locale pentru un mediu mai verde și mai curat