La începutul campaniei de primăvară, ministrul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului, Ion Perju, a efectuat o vizită de lucru la Institutul de Fitotehnie „Porumbeni” (IFP) și în satul Brăviceni din raionul Orhei, pentru a evalua starea grâului în câmp, la început de aprilie și a observa cum se dezvoltă culturile cerealiere semănate în toamnă.
La Porumbeni, ministrului i-au fost prezentate două suprafețe, unde grâul a fost semănat după doi premergători diferiți: mazăre și porumb.
„După cum observați, starea culturilor de grâu la acest moment este bună. Grâul este înfrățit, sperăm în continuare să avem timp prielnic și să înregistrăm o roadă mult mai mare decât în vara anului 2020”, a precizat directorul Institutului, Anatolie Spivacenco, în discuțiile cu ministrul.
Totodată, directorul instituției a vorbit despre tehnologia implementată, informațiile agroclimatice, dar și următorii pași pe care îi va întreprinde petru a asigura o producție bună în acest an.
În context, ministrul Ion Perju a menționat că: „A fost o iarna bună, fără geruri mari, iar precipitațiile înregistrate au determinat refacerea cantităților de apă în sol. Starea culturilor este bună, prognozele sunt îmbucurătoare. Câmpurile arată diferit, se observă că pentru grâul de toamnă, cele mai bune suprafețe sunt acelea care sunt recoltate timpuriu, în acest caz mazărea, pentru că îmbogățesc solul în substanțe nutritive. Sperăm să avem condiții climaterice favorabile și în continuare”.
După amiaza zilei, Perju a vizita mai multe suprafețe agricole din satul Brăviceni, raionul Orhei, semănate în toamnă cu grâu și orz și a discutat cu producătorul agricol despre situația în câmp și campania de primăvară.
„Prognozele din câmp sunt optimiste și îmbucurătoare. Condițiile meteo sunt destul de bune. În luna aprilie curent, suprafețele de grâu, arată că securitatea alimentară în țară va fi asigurată. Anul 2021 va fi unul bun, comparativ cu anul trecut, care a fost unul greu pentru agricultori, dar și pentru stat. Totuși, în pofida tuturor provocărilor, am reușit să identificăm soluții optime pentru a asigura securitatea alimentară a țării. Au fost oferiți circa 380 milioane de lei pentru a acoperi parțial prejudiciile cauzate de calamitățile natural și a susține producătorii agricoli”.
Ministrul a anunțat că va efectua vizite în toate regiunile țării pentru a observa care este starea culturilor agricole după iarnă și a discuta cu agricultorii despre lucrările de primăvară.
Cristina Pendea