Ministrul Energiei, Victor Parlicov, astăzi, se află în raionul Taraclia pentru a examina cu locuitorii de aici problemele cu care aceștia se confruntă.
Potrivit ministrului, la întâlnirea cu reprezentanții administrației publice locale și ai serviciilor teritoriale din Taraclia, au fost relatate prioritățile Guvernului și viziunea privind dezvoltarea sectorului energetic, care afectează orice altă activitate economică și socială din țară.
“Prioritatea noastră este decarbonizarea către anul 2050 sau reducerea emisiilor de CO2, o mare parte din acestea provenind din energie, inclusiv încălzirea clădirilor, și transport.
Am explicat că eforturile principale vor fi direcționate spre eficiența energetică a clădirilor, astfel încât să reducem consumul de energie și costurile suportate de populație, instituții publice și business. Pentru fiecare dintre cele trei sectoare am pregătit sau pregătim programe de finanțare și dezvoltare,” spune ministrul Energiei, Victor Parlicov.
Dacă pentru afaceri Organizația pentru Dezvoltarea Antreprenoriatului deja finanțează programe de retehnologizare, atunci pentru sectorul public și cel rezidențial pregătim noi programe investiționale. „Vom fortifica Agenția pentru Eficiență Energetică, ca să finanțeze programe de eficiență energetică în sectorul public, și vom lansa un Fond de eficiență energetică în sectorul rezidențial,” a precizat Victor Parlicov.
Totodată, o altă prioritate este electrificarea transportului, care în Republica Moldova are o cotă disproporționat de mare în consumul de energie.
„În cadrul întrevederii, am răspuns și la întrebările care îi preocupă pe primari, dar și pe oamenii din localitățile raionului. Acestea vizează tarifele la gaze pe care le plătim, introducerea tarifelor diferențiate pentru energia electrică, dezvoltarea sectorului de biocombustibil solid,” a conchis oficialul.