Pregătirea instituțiilor de învățământ pentru începutul noului an școlar 2020-2021; organizarea concursului de admitere în învățământul liceal și în clasa a V-a pentru instituțiile care nu au clase primare în structura lor; extinderea ofertei educaționale a instituțiilor de învățământ cu curricula pentru 10 discipline opționale;organizarea stagiilor de formare profesională a cadrelor didactice care nu dețin competențe digitale; desfășurarea concursurilor pentru ocuparea funcțiilor de director și director adjunct în instituțiile de învățământ general și profesional tehnic; organizarea reuniunilor metodice republicane și raionale – acestea și alte subiecte au fost abordate, recent, de către ministrul Educației, Culturii și Cercetării, Igor Șarov, în cadrul discuțiilor cu reprezentanții Consiliului raional Glodeni, informează PROVINCIAL.
Totodată, Șarov a participat la o ședință online a cadrelor didactice și manageriale din instituțiile de învățământ și educație timpurie din raionul Glodeni.
După ședință, ministrul Igor Șarov a efectuat vizite de lucru la Liceul Teoretic „Vasile Coroban”, instituție reabilitată în cadrul Proiectului „Reforma Învățământului în Moldova” (PRIM), Liceul Teoretic „Lev Tolstoi” și Școala Profesională din or. Glodeni.
De asemenea, oficialul a vizitat și Biblioteca județeană „George Coșbuc” Bistrița-Năsăud, filiala Glodeni unde a discutat cu personalul instituției despre impactul pandemiei virusului COVID-19 asupra activității bibliotecii, atestarea personalului de specialitate din biblioteci, sesiunea 2020 etc.
Dina Roșca