Ministrul Apărării Alexandru Pînzari, însoțit de comandantul Armatei Naționale, general de brigadă Igor Gorgan, a efectuat o vizită de lucru în Brigada de infanterie motorizată „Moldova” din municipiul Bălți.
Oficialul a verificat cum decurge activitatea unității și a efectivului, a discutat cu militarii și angajații civili despre provocările serviciului militar și dificultățile pe care le întâmpină în desfășurarea procesului de instruire în contextul pandemiei COVID-19, iar la final a luat prânzul cu soldații în termen.
În cadrul vizitei, au fost prezentate și 20 de unități de tehnică militară, din dotarea brigăzii, recent reparate și recondiționate de efectivul tehnic.
„În calitate de ministru al Apărării, consider că este importantă verificarea regulată a fiecărei unități militare, pentru a afla din prima sursă despre problemele existente. În Brigada „Moldova” mi-am dorit, în primul rând, să mă întâlnesc cu soldații în termen și militarii prin contract ai unității, cu care am discutat mai multe subiecte referitor la ajustarea programului zilnic de activitate în conformitate cu cerințele autorităților legate de prevenirea Covid-19, dar și condițiile de cazare, alimentație și echipare. M-am convins că unitatea activează conform planului stabilit și respectă toate măsurile de protecție pentru a nu admite cazuri de îmbolnăvire”, a declarat ministrul Apărării.
Dina Roșca