Ministrul apărării Anatolie Nosatîi și Secretarul de stat Valeriu Mija au efectuat ieri, 18 mai, vizite de lucru la Leova și, respectiv, la Ștefan Vodă. Oficialii au avut mai multe întâlniri cu reprezentanți ai autorităților publice locale, instituțiilor Armatei Naționale, dar și cetățeni.
Oficialii a discutat cu funcționarii publici despre situaţia reală în teritoriu, problemele cu care se confruntă autorităţile publice şi localnicii, precum și despre conlucrarea acestora cu efectivul Secțiilor administrativ militare din cele două raioane în organizarea diferitor evenimente importante cu participarea cetățenilor, inclusiv cele de promovare a serviciului militar.
În cadrul dialogului pe care l-au avut cu militarii și angajații civili din organele administrativ-militare, Anatolie Nosatîi și Valeriu Mija au abordat și provocările procesului de încorporare a tinerilor în serviciul militar în termen, reiterând necesitatea conjugării eforturilor cu administrația publică locală în promovarea valorilor militar-patriotice în rândul tinerei generații pentru a preveni cazurile de eschivare de la serviciul militar.
Agenda vizitelor a cuprins și întrevederi cu efectivul filialelor Centrului de pregătire a specialiștilor pentru Armata Națională, în cadrul cărora oficialii s-au documentat cu activitatea instituţiei, infrastructura, condiţiile de lucru şi procesul de instruire a militarilor şi angajaţilor civili ai instituției de apărare.
Tot ieri, ministrul apărării a efectuat o vizită la podul de trecere a frontierei de stat Leova-Bumbăta, unde a discutat cu grupa de geniști ai Armatei Naționale, care din vara anului trecut, a participat, alături de militari români, la acțiunile de amplasare a elementelor podului de pontoane care va operaționaliza punctul de trecere Leova-Bumbăta, iar în prezent, asigură serviciul de comenduire și mentenanță a podului. Anatolie Nosatîi le-a mulțumit pentru efortul depus 24/24 la lucrările de construcție și pentru colaborarea eficientă pe care o au cu colegii din armata română.