Ministrul Andrei Spînu a fost la Negureni, raionul Telenești, în vizită la grădinița „Andrieș”. Instituția a beneficiat de lucrări de renovare prin Programul Național „Satul European”.
Primarul satului și directoarea grădiniței i-au comunicat ministrului că din cei 400 de copii ai comunei Negureni, 150 merg la grădiniță și numărul acestora este în creștere de când instituția a fost renovată.
Aceasta a fost dotată cu mobilier și echipamente moderne adaptate necesităților de vârstă ale micuților. Astfel, au fost create condiții confortabile și plăcute atât pentru micuți, cât și pentru personalul didactic.