Instruirile organizate de Ministerul Finanțelor și Inspectoratul Control Financiar de Stat (ICFS) au continuat și în această săptămână în raioanele Briceni și Basarabeasca. Marți, 28 ianuarie, 71 de participanți din instituțiile de învățământ general au beneficiat de sesiuni dedicate gestionării resurselor financiare, iar joi, 30 ianuarie, 68 de reprezentanți ai autorităților publice locale au discutat aspecte privind achizițiile publice și administrarea patrimoniului.
Lansate pe 21 ianuarie 2025, scopul acestor instruiri este consolidarea capacităților administrative și prevenirea abaterilor financiare, asigurând astfel o acoperire națională și un sprijin continuu pentru autoritățile publice locale și instituțiile educaționale.
Primele sesiuni s-au desfășurat în raioanele Bălți și Cahul, implicând circa 200 de participanți, funcționari din cadrul Direcțiilor de învățământ, responsabili de achizițiile publice, și reprezentanți ai APL.
Calendarul complet poate fi accesat aici.