Cea de-a doua sesiune de discuții dedicată reprezentanților autorităților publice locale (APL) din zona de centru a țării, a fost organizată la Ministerul Finanțelor vineri, 18 octombrie 2024. La întâlnire au participat primari, specialiști din Direcțiile Finanțe și Trezoreriile regionale, precum și reprezentanți ai instituțiilor subordonate Ministerului Finanțelor și a Ministerului Educației și Cercetării.
Moderată de secretara de stat, Maia Savva, ședința a avut ca scop abordarea problemelor identificate în urma vizitelor efectuate de conducerea Ministerului în teritoriu. Maia Savva a subliniat importanța acestor întrevederi, afirmând că aceste sesiuni de discuții constituie un instrument esențial de informare și comunicare, oferind autorităților locale suport metodologic și informații relevante pentru activitatea lor.
În cadrul ședinței, reprezentanții Ministerului Finanțelor au prezentat aspecte ale sistemului salarial și au informat despre finanțarea instituțiilor de învățământ primar și secundar pentru anul școlar 2024-2025. De asemenea, au fost prezentați indicatorii utilizați pentru estimarea volumelor de transferuri și s-au abordat particularitățile aplicării impozitelor și taxelor locale.
La fel, reprezentanții APL au avut oportunitatea de a adresa întrebări pe subiectele ce țin de activitatea Inspectoratului Control Financiar de Stat, primind răspunsuri și clarificări.
Sesiunile vor fi organizate periodic urmând a fi acoperite și celelalte zone, oferind astfel oportunitatea pentru discuții constructive cu Ministerul Finanțelor în vederea clarificării aspectelor legislative aferent activității autorităților publice locale.