Militarii din garnizoanele Armatei Naționale au donat sânge, în perioada 5-6 octombrie, pentru suplinirea rezervei de stat și necesitățile instituției.
Potrivit şefului direcţiei medico-militare, colonel Sergiu Cîrlan, timp de două zile, peste 430 de militari au donat sânge la centrele de colectare amenajate în unităţile din garnizoanele Chişinău, Cahul şi Bălţi.
La acțiunea respectivă a participat și ministrul Apărării Anatolie Nosatîi care a donat astăzi sânge, alături de efectivul din Tabăra Militară 142.
Evenimentul face parte din Planul de acțiuni al „Programului național de securitate transfuzională şi autoasigurare a țării cu produse sanguine pentru anii 2017-2021”.