În Republica Moldova avem mici afaceri de familie însă numărul acestora este unul relativ mic şi fără relevanţă pentru economia naţională. Iar principala cauză este că acest segment important în economiile altor ţări, în Republica Moldova este lăsat mai mult la latitudinea oamenilor cu spirit de iniţiativă, implicarea statului fiind minimă, ca să nu zic că nu există deloc. Dar, dacă i s-ar acorda atenţia şi suportul cuvenit, acest segment ar putea deveni unul dintre cele mai importante din punct de vedere social-economic.
Astăzi, cea mai mare problemă cu care se confruntă economia naţională (aceasta e părerea mea personală, care poate fi şi subiectivă) este deficitul acut de forţă de muncă. Exodul masiv de populaţie continuă (numai în ultimii ani din ţară au plecat pentru totdeauna peste 120 mii de cetăţeni), iar aceasta pune o presiune enormă pe mediul de afaceri, care resimte nu doar insuficienţa de forţă de muncă calificată, ci şi necalificată. Şi aceasta este o problemă comună a tuturor – şi a întreprinderilor agricole, şi a întreprinderilor industriale. Anume deficitul de forţă de muncă descurajează mulţi potenţiali antreprenori să se lanseze în afaceri. Ca să nu mai vorbim de potenţiali investitori, care, atunci când analizează o eventuală venire pe o nouă piaţă, de rând cu aspectele ce ţin de legislaţie şi de climatul investiţional, analizează foarte atent piaţa muncii.
În condiţiile când insuficienţa forţei de muncă devine o problemă tot mai mare pentru economia naţională, micile afaceri de familie ar putea fi o soluţie pentru Republica Moldova. Acestea nu depind aproape deloc de situaţia de pe piaţa muncii, deoarece, de regulă, implică membrii unei singure familii. Nivelul de loialitate în astfel de afaceri este foarte înalt, ca să nu mai vorbim de compatibilitate sau de alte caracteristici ce fac astfel de colective unite şi eficiente.
Acest tip de afaceri ar putea prospera în Republica Moldova şi din altă cauză – specificul local oferă un vast spaţiu de manevră potenţialilor mici antreprenori. Afacerile respective pot porni de la pasiunile ce predomină într-o familie (croşetat, broderie, arta meşteşugărească etc.) şi terminând cu mici pensiuni, axate pe specificul moldovenesc (turism rural, mici vinării, mini-ferme etc.). Însă oamenii trebuie încurajaţi să practice acest tip de afaceri, trebuie familiarizaţi cu specificul lor, dar şi cu perspectivele pe care le pot avea. Şi aici rolul de bază trebuie să revină statului.
În opinia mea, în primul rând statul trebuie să elaboreze şi să implementeze un amplu program de „şcolarizare” a viitorilor mici antreprenori, care eventual ar putea decide să practice respectivul tip de business. În cadrul acestui program, specialişti care cunosc bine cum funcţionează acest domeniu în alte ţări, trebuie să organizeze instruiri, chiar şi la nivel local. În cadrul acestor instruiri, oamenii ar obţine nişte minime cunoştinţe despre ce urmează să facă în continuare pentru a înregistra succese.
În al doilea rând, ar trebui modificată legislaţia în aşa fel încât în primii ani de activitate (până când vor sta bine pe picioare), aceşti noi antreprenori să fie scutiţi de orice taxe şi impozite. Aceasta le-ar da o motivaţie în plus să se avânte în respectivul tip de afaceri.
În al treilea rând, desigur se impune şi alocarea unor granturi, care ar fi un fel de capital de start, iar ulterior a unor subvenţii – pe bază de performanţe. Aceasta cu siguranţă ar cataliza procesul, deoarece automat ar fi soluţionată una dintre cele mai mari dileme cu care se confruntă orice mic antreprenor la început de cale – finanţele.
Sigur că se impun şi alte măsuri, dar, dacă s-ar face măcar cei trei paşi menţionaţi mai sus, s-ar da un impuls serios dezvoltării unui nou segment al economiei naţionale. Unul de mare perspectivă şi care ar oferi o mulţime de soluţii social-economice, dar şi ar deschide noi oportunităţi.
