Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului (MADRM) a reunit, în ședință, membrii asociațiilor de profil din sectorul agricol pentru a consulta opinia lor cu referire la oportunitățile plăților directe în agricultură, inițiativă ce ar putea fi lansată în premieră în țara noastră.
Astfel, în cadrul discuțiilor, reprezentanții ministerului au vorbit despre cadrul legal, scopul plăților directe, domeniul de aplicare, potențialii beneficiari eligibili, precum și cuantumul plăților directe.
Secretarul General de Stat, Iurie Ușurelu a vorbit despre faptul că statul ar putea oferi un sprijin financiar nerambursabil agricultorilor, prin Fondul Național de Dezvoltare a Agriculturii, cu scopul de a compensa parțial cheltuielile suportate pentru suprafețele de terenuri cultivate și animalele crescute, în funcție de culturile agricole, suprafața terenurilor lucrate, de speciile și numărul de animale.
În cadrul discuțiilor, ministerul a avut scopul de a consulta opinia membrilor asociațiilor de profil din sectorul agricol despre domeniile de aplicare, condițiile pentru eligibilitate, cuantumul plății, inclusiv, dacă aceste plăți directe ar îndemna producătorii agricoli să investească mai mult în sector. Obiectivul fiind de a impulsiona dezvoltarea zootehniei din țara noastră, de a majora produsele agricole ecologice și de a dezvolta zonele defavorizate din localitățile țării.
Potrivit oficialilor MADRM, discuțiile pe acest subiect vor continua.
Dina Roșca