Astăzi 15 noiembrie medicii și paramedicii SMURD din Republica Moldova detașați în România și-au încheiat misiunea. Reprezentanții care au fost delegați din țara noastră pentru a acorda suport sistemului medical în lupta cu COVID s-au întors acasă.
În acest context oficiali din cadrul sistemului de sănătate publică român, dar și ai Inspectoratului General pentru Situații de Urgență din România au mulțumit specialiștii din țara noastră pentru abnegație, dedicație și sprijin în misiunea dificilă în luptă cu pandemia.
La ceremonia dedicată medicilor și paramedicilor moldoveni a participat șeful IGSU general -maior Mihail Harabagiu care a subliniat importanța sprijinului și ajutorului comun în astfel de situații. Șeful Inspectoratului a mulțumit colegilor pentru profesionalism și a menționat că acordarea ajutorului reciproc ne face mai uniți în fața provocărilor.
Pe parcursul misiunii medicii și paramedicii din Republica Moldova detașați în România au activat în cadrul spitalului mobil modular Sfânta Paraschiva din comuna Lețcani. Aceștia au lucrat în ture de 12 ore și au oferit suport în asistența și efectuarea transportărilor de pacienți intra – spitalicești, dar și acordarea ajutorului în proceduri medicale și examinări.
În total în acordarea suportului pentru sistemul medical românesc au lucrat 62 de medici și paramedici, dintre care 17 angajați SMURD.
Misiunea transfrontalieră a început pe 18 octombrie 2021 și a durat pînă pe 15 noiembrie curent.