
Un bărbat de 30 de ani, care activeazǎ ca medic într-o instituție medicalǎ din Cimișlia, a fost arestat pentru 30 de zile, fiind învinuit de comercializarea drogurilor.
În cadrul măsurilor speciale de investigație și acțiunilor de urmărire penală efectuate de ofițerii Direcției Antidrog a INI și cei de urmărire penală ai Inspectoratului de Poliție Strășeni, în comun cu procurorii Procuraturii Strășeni, au stabilit că bărbatul a pus la cale o „afacere” infracțională cu droguri, distribuite unui cerc restrâns de persoane.
Suspectul a fost reținut cu suportul mascaților din BPDS „Fulger”, în Cimișlia, în timp ce se deplasa cu mașina personală.
În urma desfășurării perchezițiilor corporale, în automobil, dar și la domiciliul acestuia, oamenii legii au depistat și ridicat droguri de tip cocaină, marijuana, aparate de fărâmițare și întrebuințare a drogurilor, carduri bancare și un telefon mobil utilizat la săvârșirea infracțiunii.
Conform legislației în vigoare, persona culpabilă de asemenea infracțiune riscă închisoare de la 5 la 10 ani.