
Comunitatea academică, partenerii instituționali și publicul larg sunt invitați să participe la consultările publice privind concepțiile disciplinelor școlare, lansate de Ministerul Educației și Cercetării. Consultările se vor desfășura în perioada 17 februarie – 05 martie 2026 și constituie o etapă importantă a procesului de reformă curriculară, inițiat de minister, prin care se propune dezvoltarea unui sistem educațional mai aproape de nevoile elevilor și ale societății de astăzi.
Până în prezent, au fost parcurse mai multe etape necesare: au fost analizate rezultatele evaluărilor naționale și internaționale, a fost examinat curriculumul actual, au fost identificate aspectele care necesită îmbunătățiri. Totodată, au fost studiate experiențele de succes și bunele practici ale altor sisteme educaționale, din țări precum Estonia, Irlanda, România.
De asemenea, a fost elaborat Raportul final de evaluare a curriculumului disciplinar școlar, document care fundamentează direcțiile actuale ale reformei curriculare. Au avut loc discuții preliminare cu experți, cadre didactice și reprezentanți ai mediului academic, ale căror contribuții au oferit o bază solidă pentru următoarele etape, fiind consolidat cadrul metodologic al procesului. La etapa actuală, concepțiile disciplinelor școlare au fost elaborate în baza raportului final de evaluare și a avizelor experților.
Consultările publice vor urmări clarificarea viziunii fiecărei discipline, asigurarea coerenței între domeniile de studiu, actualizarea conținuturilor și corelarea acestora cu profilul de competențe al absolventului. Discuțiile vor avea un caracter deschis și participativ, iar toate persoanele interesate sunt invitate să se implice activ.
MEC își reafirmă angajamentul de a construi un curriculum echilibrat și prietenos cu elevii, fundamentat pe dialog sincer, colaborare și responsabilitate comună. Fiecare opinie și propunere va conta și va contribui la crearea unui sistem educațional care să ofere copiilor noștri șanse reale de creștere și dezvoltare.
Conținutul prevederilor Concepțiilor disciplinelor școlare în învățământul general și orarul consultărilor publice pot fi consultate aici.



















