
Începând cu 1 septembrie 2026, cadrele didactice nu vor mai fi obligate să treacă prin aceleași proceduri de confirmare a gradelor profesionale la fiecare câțiva ani. Decizia vine după ce Ministerul Educației și Cercetării a modificat Regulamentul de atestare a cadrelor didactice din învățământul general, profesional tehnic și din cadrul structurilor teritoriale de asistență psihopedagogică.
Noile prevederi stabilesc că gradele didactice vor fi menținute pe termen nelimitat, odată ce competențele au fost validate. Astfel, gradul didactic doi devine permanent după două confirmări consecutive, iar gradul didactic unu după o singură confirmare.
Schimbările fac parte dintr-un proces mai amplu de debirocratizare și vizează reducerea sarcinilor administrative care, în forma actuală, presupun reconfirmarea gradelor o dată la cinci ani.
Tot prin aceste modificări este extins accesul la grade didactice pentru maiștrii-instructori din învățământul profesional tehnic, inclusiv pentru cei cu studii profesional-tehnice secundare. În același timp, Harta creditelor profesionale a fost revizuită, fiind redus numărul de credite necesare pentru conferirea și confirmarea gradelor didactice, astfel încât acestea să poată fi obținute din activități relevante funcției didactice. În același timp, activitățile extrașcolare nu mai fac parte din categoria celor obligatorii.
„Aceste ajustări vor face procesul de evaluare mai clar, mai eficient și mai apropiat de realitatea din școli. Din discuțiile cu profesorii cunoaștem că reducerea birocrației este văzută ca o măsură care poate contribui la menținerea profesorilor în sistem și la creșterea atractivității profesiei”, a declarat ministrul Dan Perciun.
Totodată, regulamentul actualizat oferă posibilitatea maiștrilor-instructori din instituțiile de învățământ profesional tehnic, care dețin studii profesional-tehnice secundare, de a solicita conferirea gradelor didactice.
Măsura face parte din pachetul de debirocratizare lansat de MEC pentru anul 2026. Pachetele de debirocratizare, lansate în ultimii ani, au redus semnificativ controalele și documentele din școli și grădinițe. De exemplu, au fost eliminate acreditarea și evaluarea externă pentru instituțiile de învățământ publice (școli) și instituțiile de educație timpurie publice (grădinițe).
De asemenea, au fost excluse numeroase rapoarte, registre și dosare, iar lista actelor obligatorii a fost simplificată. Profesorii nu mai raportează utilizarea compensației de 4.000 de lei pentru materiale didactice.



















