
Cadrele didactice care predau limba și literatura găgăuză în instituțiile de învățământ general din UTA Găgăuzia vor beneficia de instruiri specializate datorită programului de formare continuă lansat de Ministerul Educației și Cercetării.
Evenimentul de deschidere a cursurilor de formare s-a desfășurat la Universitatea de Stat din Comrat și a reunit profesori din autonomie, membri ai mediului academic și universitar, precum și reprezentanți ai Ministerului Educației și Cercetării.
Ministerul Educației și Cercetării susține implementarea programului printr-o finanțare de 130.000 de lei, asigurând astfel acces gratuit la formare și sprijin profesional pentru 50 de cadre didactice din 44 de instituții de învățământ general din regiune. Instruirile se vor desfășura în perioada martie-mai 2026.
Prezent la evenimentul de lansare, Ivan Duminica, șeful Serviciului politici în domeniul relațiilor interetnice din cadrul MEC, a menționat: „Formarea continuă a profesorilor de limba găgăuză reprezintă un pas important pentru consolidarea procesului de predare a limbii materne în școlile din autonomie. Prin astfel de programe, ministerul susține cadrele didactice și contribuie la valorificarea și promovarea patrimoniului lingvistic și cultural al poporului găgăuz”.
Programul de formare lansat la Comrat cuprinde mai multe module orientate spre consolidarea competențelor profesionale ale cadrelor didactice:
- Modulul „Didactica predării limbii găgăuze în învățământul general” este axat pe perfecționarea metodelor și strategiilor didactice utilizate în procesul de predare a limbii găgăuze în școli.
- Componenta de psihopedagogie abordează particularitățile procesului de învățare la elevi și aplicarea unor metode pedagogice moderne adaptate predării limbii materne.
- Secțiunea dedicată tehnologiilor informaționale și comunicaționale în educație urmărește dezvoltarea abilităților cadrelor didactice de a utiliza instrumente digitale și resurse educaționale moderne în activitatea pedagogică.
- Segmentul de dezvoltare profesională continuă este orientat spre consolidarea competențelor profesionale ale învățătorilor de limba găgăuză și adaptarea acestora la cerințele actuale ale sistemului educațional național.
Participanții vor beneficia de seturi de materiale didactice, iar la finalul programului vor susține o evaluare finală, în urma căreia vor primi certificate de formare continuă.
Programul este organizat de Centrul de Formare Continuă al Universității de Stat din Comrat, sub egida Ministerului Educației și Cercetării.



















