Maxim Moroșan, candidatul Partidului Socialiștilor din Republica Moldova (PSRM) la funcția de primar al municipiului Bălți, în discursul susținut la lansarea formațiunii în alegerile locale, a declarat că, „astăzi, echipa celor puternici, echipa Partidului Socialiștilor, a depus actele pentru înregistrarea candidaților pentru Consiliul Municipal Bălți și pentru funcția de primar”, informează PROVINCIAL.
„Echipa celor puternici va face tot posibilul și imposibilul, pentru ca orașul Bălți să-și întoarcă statutul de veritabilă capitală de nord.
Mai puține cuvinte – mai multe fapte!”, a spus Maxim Moroșan, candidatul PSRM la funcția de primar al municipiului Bălți.
Precizăm că, Maxim Moroșan este președintele Organizației Teritoriale Bălți a PSRM, membru al Consiliului Republican al PSRM și fondator al Asociației obşteşti „Sunt bălţean”.
S-a născut şi a crescut la Bălţi. Tot acolo am şi făcut primele studii – gimnaziale. Studii superioare – a făcut două facultăți la Moscova: Academia financiar-industrială din Moscova – studii juridice; РАНХиГС – administrarea de stat şi municipală. A devenit om de afaceri în 2010 şi următorii 10 ani a făcut afaceri cu automobile, având o colaborare şi o interacţiune strânsă cu RPC. În 2020 a devenit preşedintele Uniunii ruso-moldovenești a antreprenorilor. Din 2013, pe lângă afaceri, se ocupă şi de activităţi civice, inclusiv ca reprezentant al diasporei moldoveneşti în Rusia. Este căsătorit, are doi copii.