Maxim Moroșan, președintele Organizației Teritoriale Bălți a Partidului Socialiștilor din Republica Moldova (PSRM), și Pavel Voicu, ex-ministru al Afacerilor, au avut o întrevedere cu Ambasadorul Extraordinar și Plenipotențiar al Republicii Populare Chineze în Republica Moldova, Yan Wenbin, informează PROVINCIAL.
În cadrul întrevederii a fost lansată invitația către delegații chinezi să participe la alegerile locale în calitate de garanți ai transparenței și corectitudinii procesului electoral.
De asemenea, s-a discutat despre intenția ca orașele Shanghai și Bălți să se înfrățească.
Au mai fost abordate subiectele: formarea unui plan de dezvoltare a infrastructurii urbane; adoptarea experienței părții chineze în construcția de comunicații și utilități publice; foaia de parcurs pentru proiectarea și implementarea inovațiilor în economia orașului.
Printre altele, Maxim Morosan a subliniat: perspectivele economice de dezvoltare ale municipiului Bălți; restaurarea și dezvoltarea potențialului industrial cu participarea specialiștilor, inovațiilor, tehnologiilor și capitalului părții chineze; dezvoltarea infrastructurii logistice internaționale „Bălți – cluster comercial și depozit industrial al noului Drum al Mătăsii”; crearea unui forum de afaceri al relațiilor internaționale pe baza uniunii industriale moldo-chineze; integrarea unui model de afaceri chinez eficient în activitățile antreprenorilor din Bălți și accesul pe piețele externe cu produse manufacturate.