Comisia economie, buget și finanțe va propune plenului Parlamentului aprobarea în lectura a doua a proiectului de lege, prin care se plafonează majorarea ratei dobânzilor pentru creditele active în cadrul Programului de stat ”Prima Casă”. Majorarea ratei dobânzii nu va depăși 4 puncte procentuale pentru o perioadă consecutivă de 6 luni, iar pe parcursul a 12 luni consecutive nu va depăși 6 puncte procentuale.
Proiectul a fost elaborat de Guvern în scopul atenuării efectelor negative ale majorării indicelui de referință la stabilirea ratei maxime a dobânzii pentru Programul ”Prima Casă”. Urmare a implementării măsurii propuse de Guvern, creșterea dobânzii va fi redusă cu 1.35 puncte procentuale sau cu circa un sfert din creșterea aplicabilă conform condițiilor inițiale stabilite de program.
Legea va intra în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial al Republicii Moldova și se va aplica inclusiv creditelor acordate până la această dată.