Pe teritoriul Republicii Moldova a fost confirmat de către secţia virusologie I.P. „Centrul Republican de Diagnostic Veterinar” un caz pozitiv de rabie la un câine în raionul Ștefan Vodă, localitatea Răscăeții Vechi.
„Cadavrul câinelui a fost nimicit prin ardere și rămășițele de la ardere au fost înhumate. În localitatea afectată de rabie la animale au fost instituite măsuri de carantină pe o perioadă de două luni, timp în care urmează să fie întreprinse activități de control și de eradicare a focarului de boală”, se menționează într-un comunicat al Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor (ANSA).
Totodată, Agenția adaugă: „La fel, a fost demarată vaccinarea de urgență a câinilor și pisicilor, inclusiv și a animalelor de valoare economică (bovine, porcine, ovine, caprine, cabaline), precum și monitorizarea stării clinice a acestora. Controlul mișcării animalelor în interiorul țării. Controlul rezervoarelor de animale sălbatice. Animalele afectate nu se tratează”.
Cristina Pendea