
Astăzi, 6 august 2025, a avut loc ședința Comisiei pentru Situații Excepționale a raionului Cahul, în cadrul căreia a fost analizată situația epizootică generată de focarele de pestă porcină africană, identificate anterior în extravilanul satelor Chircani și Cucoara, precum și în localitățile Zîrnești, Paicu și Andrușul de Jos.
În urma evaluării situației curente și a avizelor emise de autoritățile sanitare-veterinare competente, Comisia a decis ridicarea restricțiilor sanitare-veterinare de carantină impuse anterior pentru zona de infecție a focarului.
Totodată, prin aceeași dispoziție, a fost autorizată mișcarea porcinelor din exploatațiile non-profesionale către abatoare și puncte de sacrificare, exclusiv din localitățile din raionul Cahul în care nu există focare active de pestă porcină africană, iar teritoriile acestora nu se află în zona de protecție sau supraveghere a unui focar activ.
Comisia a hotărât, de asemenea, menținerea interdicțiilor prevăzute în Planul complex de combatere, profilaxie și eradicare a pestei porcine africane la mistreț, pe întreg teritoriul raionului Cahul, pentru o perioadă de 12 luni.
Dispoziția integrală emisă de Comisia pentru Situații Excepționale a raionului Cahul poate fi consultată aici.