Președintele raionului Cahul, Pavel Groza, însoțit de Șeful interimar al Direcției economie și atragerea investițiilor, au participat miercuri, 24 iulie, la o masă rotundă organizată de Comisia administrație publică și dezvoltare regională a Parlamentului Republicii Moldova, axată pe perspectivele implementării Legii nr. 17/2023 privind asociațiile de dezvoltare intercomunitară.
Evenimentul a inclus discuții cu partenerii de dezvoltare și reprezentanții autorităților publice despre rezultatele și perspectivele aplicării acestei legi. În cadrul ședinței, Seher Ariner, Reprezentanta rezidentă adjunctă, a prezentat rezultatele asistenței tehnice pentru instituționalizarea inițiativelor de cooperare intercomunitară în regiunile Cahul și Ungheni, cu sprijinul programului „EU4Moldova: Regiuni-cheie”, finanțat de Uniunea Europeană și implementat de PNUD și UNICEF.
Pentru a promova eficiența și extinderea serviciilor publice locale, UE și PNUD au instituit în Zîrnești, Cahul, un nou operator regional, „Servcom Sud”, pentru organizarea în comun a serviciilor publice de gestionare a deșeurilor, a domeniului public și a spațiilor verzi. Noul operator deservește 15 comunități din raionul Cahul, cu o populație totală de peste 18.000 de persoane.
De asemenea, reprezentanții locali au învățat din studii de caz din România și Franța, unde astfel de forme de cooperare aduc valoare adăugată și stimulează dezvoltarea economică locală, făcând comunitățile respective mai atractive pentru activități antreprenoriale.