Deputații fracțiunii parlamentare a Partidului „Șor” au desfășurat un briefing de presă, în cadrul căruia au anunțat că susțin greva japoneză în care au intrat angajații instituțiilor de învățământ din raionul Orhei, transmite PROVINCIAL.
Potrivit lor, este vorba despre un protest prin care managerii instituțiilor au încercat să determine Guvernul să revizuiască bugetul de stat pentru anul 2022 și să aloce mai mulți bani pentru întreținerea școlilor, grădinițelor și altor instituții publice locale, în contextul scumpirilor din ultima perioadă.
„Problema convocată de ei este actuală. Noi am decis să ne alăturăm acestui demers și să susținem greva japoneză. De asemenea, îndemnăm toți deputații să facă același lucru”, a declarat deputatul Partidului „Șor”, Marina Tauber.
Deputatul a mai spus că au trecut mai multe zile de la desfășurarea protestului, însă autoritățile nu s-au autosesizat.
„Școlile au nevoie de bani nu doar pentru să achite curentul și căldura, ele au nevoie de nevoie de fonduri pentru întreținere, reparații, procurare de echipamente și multe altele. Alte cheltuieli țin de hrana copiilor în școli, iar noi știm că prețurile au crescut foarte mult. Prin urmare, sumele care acopereau necesitățile de bază în 2021, acum ele nu mai sunt actuale. Astfel, Fracțiunea „Șor” cere insistent ca, la ședința Parlamentului de astăzi, miniștrii responsabili să fie invitați în plen și să spună în ce măsură au luat act de această problemă și cum intenționează să o rezolve. Noi înțelegem că situația aceasta vizează nu doar raionul Orhei, dar și întreaga țară”, a subliniat deputatul.
De asemenea, Marina Tauber a îndemnat managerii de învățământ, dar și primarii și reprezentanții administrației raionale să nu se teamă, să-și ceară drepturile, pentru că în acest caz vorbim despre soarta copiilor și a țării noastre în general.
Amintim că, luni, 28 martie, în jur de 70 de persoane, printre care primari, directori de școli și grădinițe, manageri de instituții culturale și reprezentanți ai administrației raionale din Orhei, au venit în fața Guvernului Republicii Moldova, pentru a-i cere să întreprindă de urgență măsuri. Fiecare și-a prins pe mână câte o banderolă albă, ceea ce simbolizează greva japoneză.
Doina Buruiană