
Pe 7 iunie curent, în Scuarul Teatrului Național de Operă și Balet „Maria Bieșu” din Chișinău, a avut loc cea de-a doua ediție a Marelui Cor al Copiilor – un concert extraordinar în aer liber, organizat de UNICEF, în parteneriat cu Ministerul Culturii, Ministerul Educației și Cercetării și Moldovan National Youth Orchestra.
Evenimentul a reunit circa 1 000 de copii din întreaga țară, care au cântat împreună într-un singur cor, sub bagheta a peste 20 de dirijori din localități precum Bălți, Cahul, Ciorescu, Chișinău, Costești, Cupcini, Drochia, Glodeni, Ialoveni, Leova, Orhei, Pelinia și Soroca. Aceștia au fost acompaniați de Orchestra Națională de Tineret, împreună cu 10 tineri instrumentiști, elevi ai școlilor de muzică din Republica Moldova.
Premierul Dorin Recean, prezent la concert, a subliniat impactul emoțional și social al acestei inițiative:
„M-am bucurat azi seara să ascult circa 1 000 de copii din toată țara, care s-au adunat la Chișinău pentru a ne transmite un mesaj: muzica ne unește și face lumea mai frumoasă. Marele Cor al Copiilor este dovada vie a acestui lucru. Prin fiecare cântec, ne-au adus bucurie și ne-au încălzit inimile”.
Marele Cor al Copiilor este mai mult decât un eveniment muzical – este o expresie vie a coeziunii sociale, a diversității culturale și a incluziunii. Corul a reunit copii din diverse comunități etnice – romi, găgăuzi, bulgari, ucraineni – precum și copii refugiați din Ucraina și copii cu dizabilități, oferindu-le tuturor o platformă de exprimare artistică și solidaritate.
Evenimentul marchează totodată 30 de ani de activitate a UNICEF în Republica Moldova, timp în care organizația a contribuit constant la promovarea drepturilor copilului, echității și incluziunii sociale.
Ministerul Culturii susține inițiativele care promovează arta corală ca formă accesibilă și democratică de expresie culturală și felicită toți copiii, dirijorii și organizatorii pentru acest proiect impresionant, care ne aduce mai aproape unii de alții prin puterea muzicii.