![0C4A0448](http://provincial.md/wp-content/uploads/2025/02/0C4A0448.jpg)
Șefa statului a efectuat sâmbătă, 8 februarie, o vizită de lucru în raionul Rezina, unde a participat la festivitatea dedicată împlinirii a 530 de ani de la prima atestare documentară a orașului Rezina și a avut întâlniri cu cetățenii și autoritățile locale din mai multe localități.
Președinta a adresat un mesaj de felicitare locuitorilor orașului Rezina și i-a îndemnat să rămână uniți și solidari pentru a contribui la dezvoltarea raionului și a întregii țări.
„Trăim vremuri în care unitatea este mai importantă ca oricând. La doar câțiva kilometri de la Rezina, sunt localități unde oamenii au fost șantajați și folosiți pentru interese străine. Dar aici, la Rezina, comunitatea a rămas puternică. În vremuri de schimbare și provocări, cea mai mare forță a noastră este solidaritatea”, a declarat șefa statului.
În cadrul discuțiilor cu primarii din raion, Președinta Maia Sandu a evidențiat importanța eforturilor comune pentru a oferi comunităților locale un trai mai bun, oportunități de dezvoltare și pace și stabilitate în țară.
De asemenea, șefa statului s-a întâlnit cu locuitorii satelor Echimăuți, Țahnăuți și Țareuca, oameni care cred în viitorul european al Moldovei. Șefa statului a discutat cu ei despre importanța modernizării infrastructurii locale și celei naționale, îmbunătățirea calității serviciilor publice și accelerarea integrării europene a țării noastre.
Doar prin intermediul programului „Satul European”, raionul Rezina a beneficiat de investiții în valoare de 36 de milioane de lei. Suma a fost utilizată pentru construirea a 13 km de apeduct, 10 km de iluminat stradal, 5 terenuri de sport și renovarea a 3 instituții de învățământ. De asemenea, în cadrul celei de-a doua ediții a programului, s-au alocat încă 35 de milioane de lei pentru alte 15 proiecte destinate îmbunătățirii calității vieții oamenilor.
Investiții considerabile s-au făcut și pentru dotarea Spitalului Raional Rezina, pentru reconstrucția stațiilor de asistență medicală urgentă și cumpărarea a trei ambulanțe. Iar prin programul național de împădurire, au fost sădite și regenerate păduri pe o suprafață de 286 de hectare. Un alt proiect important, în valoare totală de 360 milioane lei, a fost reabilitarea drumului care leagă Rezina de Telenești.