
Președinta Maia Sandu a participat la evenimentul dedicat aniversării a 15 ani de la fondarea Congresului Autorităților Locale din Moldova (CALM). Șefa statului i-a felicitat pe reprezentanții administrațiilor locale și le-a mulțumit celor care muncesc cu răbdare, cu dăruire și cu inima aproape de comunitate.
„Știu bine că fiecare dintre dumneavoastră duce pe umeri grija unei comunități întregi. Oamenii vin la primar cu orice problemă – și pentru drum, și pentru apă, și pentru școală, și pentru căldura din grădiniță. Vă mulțumesc pentru că stați aproape de oameni, pentru că le ascultați grijile și încercați, zi de zi, să găsiți soluții. Știu cât de greu este rolul dumneavoastră. Știu că munca dumneavoastră nu e de la 8 la 5, ci 24 din 24”, a punctat Președinta Maia Sandu.
Președinta a subliniat rolul esențial al CALM în consolidarea democrației locale, în promovarea descentralizării și sprijinirea autorităților publice locale din întreaga țară. Totodată, șefa statului a evidențiat faptul că, în ultimii ani, Guvernul a fost un partener corect al administrațiilor locale, alocând resurse în funcție de nevoile reale ale comunităților,
„Cifrele vorbesc de la sine. În perioada 2022–2024, au fost lansate și implementate peste 1.600 de proiecte locale, doar prin programele Satul European I și II cu o valoare cumulată de peste 5 miliarde lei”, a afirmat șefa statului.
Congresul Autorităților Locale din Moldova (CALM) este o organizație apolitică, înființată în 2010, care reprezintă autoritățile publice locale din Republica Moldova. CALM a fost creat pentru a uni toate autoritățile locale într-o singură structură reprezentativă, indiferent de orientarea politică, și pentru a promova o administrație locală democratică și eficientă.