Președinta Maia Sandu vine cu un mesaj pentru toți cetățenii, în contextul situației energetice din țară. Șefa statului menționează că prețurile la energie reprezintă o îngrijorare pentru foarte mulți, dar Guvernul face tot posibilul pentru a asigura țara cu electricitate și gaze, dar și pentru a ajuta oamenii cu venituri mici să-și achite facturile.
„Dar noi cu toții putem înlesni situația. Mici schimbări în obiceiurile noastre zilnice pot avea un impact mare – ne ajută să economisim energie și să reducem costurile”, punctează Președinta Maia Sandu, care enumeră și câteva exemple:
- Reducem consumul de energie în orele de vârf – dimineața între 7:00-11:00 și seara între 18:00-23:00.
- Evităm utilizarea simultană a mai multor echipamente electrice.
- Stingem lumina în camerele în care nu ne aflăm.
- Scoatem din priză aparatele pe care nu le folosim.
- Reducem cu un grad temperatura aparatului de aer condiționat.
„Împreună, vom trece cu bine peste această iarnă. Moldova a demonstrat mereu că este mai puternică atunci când suntem solidari”, mai afirmă șefa statului.