Șefa statului s-a întâlnit cu mai mulți artiști și oameni de cultură, cu care a discutat despre referendumul privind calea europeană a Republicii Moldova.
Președinta Maia Sandu a subliniat rolul important pe care îl au oamenii din domeniul culturii pentru susținerea parcursului european al țării, prin promovarea valorilor naționale și cele europene prin cărți, muzică și filme.
Tot ieri, la o altă rundă de consultări pe subiectul referendumului de aderare la Uniunea Europeană, au fost invitați mai mulți manageri ai secțiilor de cultură din țară. Șefa statului a remarcat importanța unei informări și comunicări corecte despre UE în fiecare comunitate, asta demonstrând unitatea și sprijinul întregii societăți pentru proiectul de integrare europeană.
Seria consultărilor va continua în următoarele săptămâni.