Îmbunătățirea standardelor de igienă în unitățile de procesare a laptelui de oi și consolidarea încrederii consumatorilor în produsele alimentare autohtone, au fost subiecte de discuție în cadrul unei ședințe de la MAIA, cu reprezentanții ANSA și ai unei asociații de profil.
Discuțiile s-au concentrat pe cerințele de autorizare pentru unitățile de procesare a laptelui de oi, subliniindu-se importanța respectării condițiilor de igienă.
„Sunt hrăniți 2.5 milioane de cetățeni și trebuie să garantăm siguranța alimentară. Ne dorim un mediu de afaceri responsabil și orientat către nevoile și siguranța cetățenilor. De asemenea, vom îmbunătăți practicile de comercializare a produselor. Producția trebuie vândută cu bon de casă”, a declarat Vladimir Bolea.
Părțile implicate au convenit să coopereze pentru a simplifica procedura de autorizare. Amintim că, producătorii de lapte de oi care își doresc să construiască o unitate de procesare a laptelui, pot beneficia de subvenții din partea statului în valoare de până la 12 milioane de lei. Fermierii interesați sunt încurajați să aplice dosarele la AIPA când va fi lansat apelul.