Elevii din mai multe instituții de învățământ din țară au beneficiat de instruiri privind educația financiară. Activitățile au avut loc în cadrul Campaniei Naționale Educație financiară pentru toți, lansată în toamna anului trecut, care urmează a fi extinsă și în colegii și universități. Sporirea nivelului de educație financiară în societate a fost subiectul atelierului „Gestionarea eficientă a finanțelor proprii”, la care au participat cca 80 de reprezentanți din domeniile bancar, nebancar și asigurări.
La campanie s-au alăturat zeci de instituții și organizații care în perioada următoare vor desfășura sesiuni de informare financiară pentru copii, adolescenți și tineri, dar și alte grupuri-țintă, inclusiv colectivele de muncă.
„Ministerul Educației și Cercetării salută această inițiativă de promovare a educației financiare pentru sprijinul populației în adaptarea la mediul financiar aflat în continuă dezvoltare. Campania lansată se pliază pe tendința actuală de a asigura caracterul transdisciplinar al educației în oferta educațională a instituțiilor de învățământ, pentru formarea competențelor economice și a gândirii economice corecte a tinerilor”, a spus Adriana Cazacu, secretar de Stat al MEC, în cadrul evenimentului.
„Contribuția instituțiilor financiare la amplificarea impactului campaniei noastre și a ariei de acoperire este în măsură să dea procesului de educație financiară la nivel național un vector mai pronunțat”, a subliniat guvernatoarea BNM, Anca Dragu.
La rândul său, William Trigg, directorul Departamentului creștere economică al USAID Moldova, a declarat: „Îmbunătățirea nivelului de educație financiară ar trebui să devină o parte integrantă a tot ceea ce face sectorul privat, dacă Moldova dorește să atingă un grad mai înalt de prosperitate financiară”.
Campania este realizată de Banca Națională a Moldovei în parteneriat cu Ministerului Educației și Cercetării, cu sprijinul programului USAID Moldova „Reforme Instituționale și Structurale în Moldova”.