Guvernatorul Găgăuziei, Irina Vlah, recent, a vizitat o serie de întreprinderi agroindustriale din raionul Comrat. Administratorii gospodăriilor au informat Bașcanul despre starea primului grup de culturi agricole.
Prima vizita a Bașcanei a fost la “BASCALEAN AGRO” SRL. Această fermă agricolă a semănat 647 de hectare cu culturi de iarnă. Specialiștii companiei au introdus o nouă cultură, muștar, care se întinde pe o suprafață de 52 de hectare. “AGRO-SADIM” SRL cultivă 1146 de hectare de teren arabil și aproximativ 200 de hectare de podgorii. Această gospodărie agricolă aplică tehnologii avansate în viticultură și are o plantație de viță de vie adaptată pentru recoltarea automată.
Întreprinderile ESTALIC-AGRO, NIVCONT-AGRO și CAFADAR sunt situate în satul Kongaz. Liderii acestor companii au împărtășit cu Bașcanul din experiența lor privind cultivare a culturilor de câmp, podgorii și livezi și, de asemenea, au vorbit despre așteptările lor din sezonul anului 2021.
Guvernatorul Găgăuziei a mulțumit administratorilor pentru munca dedicată și a încurajat inițiativele de modernizare a proceselor.
În condițiile dificile din anul 2020, conducerea Autonomiei a găsit oportunități de a sprijini fermierii să facă față dificultăților.
„Insistența și dorința dvs. de a vă perfecționa și de a deveni mai puternici ne inspiră. Sunteți un exemplu de fidelitate fața de munca pe care o faceți și sunteți pregătiți să faceți un pas spre viitor. Sunt sigură că mulți dintre colegii dvs. vă vor urma exemplul, iar sectorul agricol din Găgăuzia se va dezvolta rapid și să se întări în următorii ani”, a spus Vlah.
Doina Secrieru