Centrul Naţional Anticorupţie a susţinut un curs anticorupţie în faţa reprezentanţilor mai multor autorităţi din ţară cu genericul „Gestionarea riscurilor de fraudă și corupție”. Seminarul s-a desfăşurat timp de 3 zile, fiind organizat de Academia de Administrare Publică şi CNA, informează PROVINCIAL.
În cadrul modulului, au fost abordate diverse subiecte ce ţin de responsabilitățile conducătorului entității publice în asigurarea implementării mecanismelor anticorupție; etapele procesului „Managementul riscurilor de corupție” și instrumente de identificare a acestora; analiza și evaluarea rezistenței entității publice la corupție, prin prisma mecanismelor de asigurare a integrității instituționale, dar și altor măsuri anticorupție, implementate de entitatea publică.
Sesiunea de formare a avut scopul de a dezvolta abilitățile practice ale conducătorilor din cadrul autorităților publice centrale în gestionarea riscurilor de fraudă și corupție și prevenirea situațiilor de criză, ce ar putea fi generate de materializarea riscurilor de corupție.
De menționat că, gestionarea riscurilor de fraudă și corupție este un instrument de prevenire a fraudelor și manifestărilor de corupție și de asigurare a Bunei Guvernări în cadrul entități publice, bazată pe principiile transparenței, răspunderii, economicității, eficienței, eficacității, legalității, echității, eticii și integrității. Asigurarea implementării acestui instrument constituie o responsabilitate a conducătorilor entităților publice, în temeiul prevederilor Legii integrității nr.82/2017 și Legii privind controlul financiar public intern nr. 229/2010.
Notă: Cursul a avut audienți funcționari publici de nivel superior: secretari de stat, directori, adjuncți ai autorităților administrației publice centrale (Autoritatea Națională de Integritate; Ministerul Finanțelor; Ministerul Muncii, Sănătății și Protecției Sociale; Serviciul Fiscal de Stat; Casa Națională de Asigurări Sociale; Agenția Națională pentru Cercetare și Dezvoltare, Agenția Relații Funciare și Cadastru; Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor; Agenția de Stat pentru Proprietatea intelectuală; Autoritatea Aeronautică Civilă; Agenția de Mediu, Agenția pentru Geologie și Resurse Minerale; Biroul național de Statistică și Consiliul Superior al Procurorilor).
Cristina Pendea