Contrabandă, neglijență față de atribuțiile funcționale și prezență la serviciu în stare de ebrietate, sunt activitățile ilegale înregistrate la frontiera de nord a țării. Incidentele au fost deconspirate ca urmare a unor verificări inopinate de către noua conducere a Direcției regionale Nord.
În timpul vizitei la Sectorul Poliției de Frontieră Larga, șeful interimar al Direcției a observat un mijloc de transport ce se deplasa, cu luminile stinse, dinspre linia de frontieră.
Operativ, a fost dispusă stoparea și verificarea acestuia. A fost depistat vehiculul, abandonat în sat. Cotelea, r-nul Briceni, conducătorul auto a reușit să fugă.
Conform procedurilor legale, la fața locului a intervenit echipa de documentare a cazului sub aspectul de contrabandă, deoarece mijlocul de transport era plin cu marfă și existau dovezi că a trecut ilegal frontiera moldo-ucraineană. Până la venirea autospecialei pentru preluare și transportare la sediul Sectorului din apropiere, vehiculul a fost sigilat și lăsat sub supravegherea angajaților Poliției de Frontieră.
Din circumstanțe necunoscute, după două ore de la finisarea cercetărilor primare, patrula a raportat despre dispariția mijlocului de transport. În aceste condiții, pe numele celor patru polițiști de frontieră vor fi inițiate documentări penale pentru neglijență.
Totodată, în această perioadă de timp, pe direcția Medveja-Zelena a fost auzit zgomotul unei drone, care ar fi trecut din R. Moldova în Ucraina. Autoritățile de competență au comunicat că nu au fost planificate zboruri. În continuare se verifică informația în detalii, astfel de zboruri „neplanificate” a dronelor sunt înregistrate deseori în această zonă.
Încheie șirul ilegalităților un angajat al Poliției de Frontieră care se afla la serviciu în stare de ebrietate, având o concentraţie de 0.51 mg alcool în aerul respirat. „Va fi cercetat în cadrul unei anchete de serviciu și va răspunde pentru acțiunile sale iresponsable”, spun reprezentanții Poliției de Frontieră.
În context, conducerea Poliției de Frontieră a reamintit polițiștilor de frontieră că vor face parte din echipa IGPF doar cei integri și onești. Deși, în prezent la frontiera de nord se încearcă o destabilizare a situației, vor fi luate toate măsurile necesare de a identifica acei angajați toxici care sunt mână în mână cu contrabandiștii, criminalii și traficanții.
Cristina Pendea