
Parlamentul Republicii Moldova a votat în prima lectură joi, 12 februarie, proiectul de modificare a Codului Educației. Noile prevederi contribuie la asigurarea accesului echitabil la educație de calitate, sprijină copiii cu dizabilități și pe cei din diaspora și oferă suport financiar și profesional cadrelor didactice.
„Modificările vin să răspundă unui șir întreg de provocări pe care le are sistemul nostru educațional, de la incluziunea copiilor cu nevoi educaționale speciale și cum îmbunătățim condițiile de studii pentru ei, până la autonomia școlară, sistemul de notare în instituțiile noastre de învățământ, guvernanța universitară, consolidarea rețelei școlare și multe alte dimensiuni extrem de importante”, a declarat ministrul Educației, Dan Perciun, în plenul Parlamentului.
În același timp, modificările stabilesc acces la programe de studiere a limbii române pentru copiii reveniți din diaspora și pentru copiii cetățenilor străini, în conformitate cu creșterea numărului de solicitări în acest sens. De asemenea, vor fi create grupe de suport pentru copiii cu dizabilități severe, constituite pentru un număr restrâns de elevi, sprijiniți de două cadre didactice, păstrându-se integrarea acestora în clasele de origine. Eligibilitatea va fi monitorizată de reprezentanți ai MEC. Clase de suport vor fi organizate și în școlile auxiliare, permițând elevilor continuarea studiilor încă trei ani după absolvirea clasei a IX-a, în regim special, în cadrul unui program pilot desfășurat în 2025 în Chișinău.
Codul modificat va permite reintroducerea, începând cu 1 septembrie 2026, a notelor în clasa a IV-a la disciplinele de examen, pe baza rezultatelor programului pilot derulat în mai multe școli. În ultimii zece ani, în clasele primare, învățătorii au utilizat un sistem de descriptori („excelent”, „foarte bine” etc.). Pe parcursul anului curent de studii, MEC pilotează revenirea la notare în clasa a IV-a în mai multe școli, care s-au înscris voluntar pentru a participa la acest proces. Odată operate modificările la Cod și pornind de la rezultatele pilotării, MEC urmează să decidă asupra revenirii la note pentru toate școlile din țară, începând cu septembrie 2026.
Modificările propuse la Cod prevăd ca, începând cu 1 ianuarie 2027, școlile cu peste 400 de elevi să își gestioneze singure bugetul. În prezent, 939 de școli deja își planifică și cheltuiesc resursele financiare. Alte 172 de școli sunt gestionate financiar de contabilitatea organelor locale.
Proiectul de modificare a Codului Educației introduce criterii clare pentru încetarea contractelor pe perioadă nedeterminată ale directorilor adjuncți și obligativitatea desfășurării concursurilor publice pentru aceste funcții. În prezent, aproape 39% dintre adjuncți ocupă funcția pe termen nelimitat, iar alți 27% se află în interimat. În același timp, sunt înregistrate cazuri în care interimatul depășește 10-15 ani.
Obligativitatea ocupării funcției de director adjunct prin concurs există din anul 2014 de la adoptarea Codului Educației. În realitate această prevedere a fost aplicată selectiv în acești ani, o parte semnificativă a directorilor adjuncți continuându-și activitatea în baza contractelor pe perioadă nedeterminată semnate anterior intrării în vigoare a Codului.
„Dacă vrem un leadership puternic la nivelul fiecărei școli, avem nevoie de această modificare, pentru ca ulterior directorul, împreună cu cadrele didactice și cu direcția de învățământ, întrucât ministerul nu are atribuții privind concursurile pentru directorii adjuncți, să poată alege cele mai potrivite persoane pentru această funcție”, a menționat ministrul Dan Perciun.
De asemenea, cadrele didactice din învățământul profesional tehnic vor putea beneficia de compensații pentru materiale didactice și de indemnizații la încadrarea în câmpul muncii. Până acum, de această facilitate beneficiau doar cadrele didactice din învățământul general.
Proiectul aprobat de Guvern prevede și reorganizarea școlilor cu un număr mic de elevi, pentru creșterea calității procesului educațional. În prezent, aproape 91 de școli au sub 50 de elevi, iar 247 au mai puțin de 90 de elevi, ceea ce limitează accesul la infrastructură modernă și activități educaționale diverse. Rezultatele elevilor arată diferențe semnificative: în 2025, nota medie la examene în școlile cu mai puțin de 30 de elevi a fost 5,77, comparativ cu peste 7,1 în școlile mari. Studiile internaționale PISA indică că elevii din școlile mari au de 3,4 ori mai multe șanse să beneficieze de un proces educațional de calitate, echivalentul a aproximativ trei ani de școlarizare.
„Fiecare elev, indiferent de locul în care trăiește, trebuie să beneficieze de educație de calitate. Din păcate, aceasta nu este încă o realitate. Astăzi, șansele tale de a accesa o școală bună depind de locul în care te-ai născut. Această situație perpetuează inegalitățile specifice societății noastre. Cred că atât cei de stânga, cât și cei de dreapta pot împărtăși un obiectiv comun: să facem tot posibilul ca să nu conteze familia din care vii și locul în care te-ai născut, pentru șansa de a-ți realiza pe deplin potențialul”, a declarat Dan Perciun.
Reforma rețelei școlare va fi implementată în baza unor principii care pun accentul pe calitate, reinvestirea resurselor în educație, menținerea școlilor primare în localități, asigurarea transportului școlar gratuit și sprijin financiar pentru părinți, precum și pe suport profesional pentru cadrele didactice și respectarea drepturilor minorităților.
„Accentul acestei reforme este pus pe calitate, nu pe economii. Ne va costa mai mult să achiziționăm autobuze, să realizăm investiții în infrastructură, să acordăm câte 1.000 de lei lunar copiilor care vor fi transportați și să susținem cadrele didactice care, eventual, vor trebui reaîncadrate. Reforma va implica costuri mai mari, iar orice economii vor fi reinvestite în sistem, în infrastructură, în dotări și salarii”, a subliniat ministrul Dan Perciun.
Aproximativ 1.328 de elevi, sub 0,5% din totalul celor peste 330.000 de elevi, vor fi vizați, prin reorganizarea a 73 de școli. Transportul școlar va fi gratuit, părinții vor primi sprijin financiar, iar cadrele didactice vor beneficia de reconversie profesională, relocare și decontarea transportului. Profesorii care se angajează în alt raion vor putea primi indemnizații pentru relocare.



















